Marin Preda, “Viata ca o prada”

“Cand am inteles ca eu si natura nu aveam o soarta comuna, ca adica eu voi disparea in cele din urma si ea va ramane, am vazut-o si a inceput sa-mi placa, dar nu pentru ca era frumoasa, ci pentru ca va dainui si asa cum m-am nascut eu, avind multa vreme fiorul eternitatii, se vor naste si altii si o vor vedea ca si mine. Animalele, in afara de cai, nu-mi vorbeau nici ele, caci mugetul sau behaitul lor nu-mi spunea decat ca le e foame sau sete sau ca trebuiau date la taur. Vintul, vijelia, trasnetul, zapezile nu-mi dadeau un fior cosmic, mi-erau familiare. Nu ma contopeam cu ploile, sa cada apa peste mine si eu sa stau sub ea si sa ma gandesc ca sint fiul naturii, cu nimic deosebit de animale si pasari, de pestii din balta si rata salbatica…Singurul lucru care ma facea sa ramin mut de fascinatie era cuvantul rostit de oameni. “

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s