Stiu…

Stiu povestea stranie a unui tip imbracat intr-un palton maro. Ca sa scap de orie indoiala legata de adevarul acestei povesti, mi-am redirectionat atentia catre sticla de whisky, ce troneaza simpatic si imbietor pe birou si-am revenit la gandurile legate de inceputul lumii, de cat de mult ma plictisesti in ultima vreme si de faptul ca nu m-am mai spalat de cateva zile.
O vreme am uitat de voi asa cum uiti ca ai lapte in frigider sau cum iti uiti copilul in parc pentru ca te doare cumplit in cur si oricum esti pierdut. (va si vad cum stati si asteptati cu balele la gura sa va spun povesti. Acum nu va pot oferi nici macar un servetel sa va stergeti gurile alea spurcate). Si astea toate pentru ca viata mea era foarte de cacat in acel moment, chiar aveam nevoie de o poveste de acest gen sa ma scoata din amorteala alcoolului. In sine, nu aveam nici un motiv bine intemeiat sa-mi zbor creierii, asa ca am ascultat povestea tipului.

Era un tip foarte interesant, omu’ meu; nu cred ca se imbraca in altceva, cel putin eu nu il vazusem in alte ipostaze vestimentare. Infasurat strans in paltonul lui de rahat, chiar si la 40 de grade, batea strazile in lung si-n lat; din cand in cand, se mai oprea sa stea de vorba cu cate un gagiu. Nu puteam intelege ce tot facea, ce tot scotea din paltonul lui jerpelit, asa ca m-am apucat sa-l urmaresc. Si intr-o zi s-a intamplat. S-a prins ca merg dupa el, ca un caine loial ce sunt, s-a oprit si m-a apucat de incheietura mainii. “Trebuie sa vezi viata mea, ce fac eu. Stiu ca esti curios si asta e foarte bine. Exact ce imi trebuia in acest moment”, si n-a mai scos niciodata un alt cuvant din gura lui maro asisderea ca paltonu’. Ok am zis si am continuat sa merg dupa el, de data asta legat de o poveste.

Intr-un fel, gandurile lui despre viata semanau cu ale mele, dar eu nu as fi facut niciodata asa ceva. Munca lui era infricosatoare, dar demna de respect. L-am “iubit” mult pentru asta si el o stia.

Din buzunarele paltonului sau urat ieseau capete de femei; cand blonde, cand brune, cand aramii (asa cum imi placeau mie, in vremurile cand puteam…); fostele lui femei, femei indragostite de el, dependente de fiinta lui stranie, femei carora el nu le-a putut oferi jucarii si flori, si totusi ele ramasesera alaturi de el, in buzunarele lui peticite, surprinzator de linistite si de impacate cu tot.
Iar el, blestemat pe veci de propria lui promisiune sa le gaseasca un camin iubitor, cu flori si jucarii. A mers mult timp asa, insa incepuse sa imbatraneasca, se scofalcise, ii cazuse mai tot parul si mergea foarte incet. Curios, incepuse sa uite lucruri. Nu era bine, iar eu nu-l puteam ajuta.
Si intr-o zi s-a intamplat. Femeile innebunisera, urlau disperate, plangeau si-si smulgeau parul, iar el nu le mai putea auzi, asurzise complet si uitase de toata viata. Atunci s-au amestecat intre ele, devenind o singura Femeie. Aceasta femeie noua, complexa si infometata l-a devorat intr-o clipa pe micul om imbatranit de dragoste. A scuipat in sila paltonu’ maro inmuiat in balele ei acide si a privit in zare apusul incendiar.
A stat o vreme asa, apoi si-a indreptat privirea asupra mea, electrica, stupefiant de frumoasa si m-a pironit. Buzele i s-au inrosit, iar pieptul a inceput sa salte ritmat, puternic.. M-am speriat pentru ca nu stiam ce trebuie sa fac, ce sa va intampla, asa ca m-am intors rapid pe calcaie si am luat-o innebunit la fuga. N-am mai privit niciodata in urma, din ziua aceea.
Ti-am luat un buchet de maci si ti l-am lasat dimineata pe perna..

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s