Timp…an…

Nu mi-aduc aminte decat de parul usor incaruntit prea de timpuriu – ai trecut si tu prin atatea – un semn pe unul din obraji si cateva pahare rasturnate pe jos. Nimic spart, nimic sa conteze prea mult dupa atata timp. Scaunul pe care stau e cam subred, prea moale, tu ai uitat probabil, eu incercand inca sa uit. Trecutul placut, ca un act de masochism perpetuu. Un cutit infipt intr-una din rani si lasat acolo sa rugineasca pentru vesnicie si nimic sa mai conteze vreodata. Caci uite, cu totii am uitat si am incaruntit. Too much television…too much of everything, caci m-as balbai probabil incercand sa spun ceva, as inghiti involuntar si mi-as pierde pentru cateva secunde vocea, as tremura in locul meu inghetat, un insectar prafuit si uscat, si as simti raceala urcand spre dintii albi. mi-e putin teama de lama ce imi va despica gatul, sangele nu va murdari zapada, dar ceva verde in locul lui se va lati peste tot ce-i al meu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s